Și trenul mi-a trecut deodată izbitor prin față. Mi se făcuse frig. Îl urmăream...și se depărta. Îl urmăream mai îndelung,simțindu-mi bretonul dansând. A trecut și acesta. Poate-l prind pe următorul.
Stăteam cu fundul pe șina de tren și cu bărbia înghesuită în palme. Eram singură cu gândurile mele. Dar mi-am deschis ochii. Bătrânelul de lângă mine mi-a zâmbit. Cum un bătrânel putea zâmbi,deși cu siguranță problemele îl dominau?
Noaptea,"am uitat un ochi deschis,și m-a tras întunericul. A doua zi,eram toată un cearcăn mare în jurul ochiului mirat". Insomnie pură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu