Pe culmile disperării - Emil Cioran.

„Aș vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine,cu toată energia și cu toate conținuturile,să curg,să mă descompun și,într-o expresie nemijlocită,distrugerea mea să fie opera mea,creația,inspirația mea. Să mă realizez în distrugere,să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini și moartea mea să fie triumful meu. Aș vrea să mă topesc în lume și lumea în mine,să naștem în nebunia noastră un vis apocaliptic,straniu ca toate viziunile de sfârșit și magnific asemenea marilot crepuscule. Din țesătura visului nostru să crească splendori enigmatice și umbre cuceritoare,forme ciudate și adâncimi halucinante. Un joc de lumină și de întuneric să îmbrace sfârșitul într-un decor fantastic și o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistență,când avântul duce la nimic,iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie și încântare.”