Autumn memories.

Lăsasem geamul mașinii în jos,să-mi aerisesc mintea. Și de-o parte,și de-alta a drumului numai copaci îngălbeniți de durere,copaci adunați laolaltă și totuși fiecare pe cont propriu,copaci rușinați de propriile schelete răvășite de amintiri. Aerul ăla de toamnă...miros de frunze uscate,de ploaie,atmosferă încărcată și cerul palid mi-au reamintit. Anul trecut obișnuia să fie totul atât de diferit!
Iubire? Nu există. Familie? Nici atât! Prieteni adevărați? Rar. Și totuși...la ce naiba se rezumă viața? La a-ți trăi propria rutină în tăcere,dezamăgire și frustrare? Mi-e silă de asta.