Her life.

Când s-a născut toţi râdeau, ea plângea. Era o mică păpuşă roz. Evoluând a învăţat să facă primii paşi în viaţă, cu toate persoanele dragi alături de ea. Apoi a învăţat să aibe sentimente, să se bucure de soarele de prânz, să doarmă liniştită, să simtă mirosul unei crizanteme galbene în ploaie, şi mai ales să spună MAMI şi TATI!
Dar, timpul tot nu stă pe loc, şi ajunge o adolescentă.Şi ce realizează?Că nu mai ştie să se bucure de soarele de prânz, şi nici să simtă mirosul unei crizanteme în ploaie. De ce? Inima-i e ocupată cu altceva : ataşare de un băiat poate special, certuri dese cu părinţii pentru ca nu o înţeleg, probleme stupide care o fac să se înece in propriile lacrimi. Vrea să fie ca toţi ceilalţi, nu unică. Acum nu vrea decât prietenii si iubitul aproape. E ciudat pentru părinţi, după ce ai crescut copilul 14 ani, să-l laşi singur, când acum e cea mai grea etapă a vieţii acestuia.
Însă războaiele se întâlnesc la o răscruce, când fata ajunge la facultate, şi practic lumea ei e în mâinile ei. Abia acum apare greutatea de care părinţii încercau să te fereasca de mică, dar nu i-ai ascultat. Prietenii îţi sunt tot alături, familia la fel. Dar, vrei familia ta. Vrei copilul tău, să ai pe cine îngriji, pe cine certa că întârzie de ora 22:00 cu 0,5 minute.
Timpul ascultă fiecare persoană, şi ajungi adult, cu probleme şi servici, cu copilul care îţi ţipă că nu îl laşi la o aniversare pentru că Luni e teza şi N-ARE VOIE sub nicio formă să te dezamăgească. Ca şi cum tu nu fugeai de acasă când ai tăi îţi interziceau cu prietenul la cinematograf. Sau când le spuneai că dormi la o colegă şi tu defapt erai în cealaltă parte a ţării cu amicii. Acum, în ochii tăi,copilul trebuie să fie mai bun ca părintele. De ce?De ce nu egal măcar? Şi dacă încearcă şi nu reuşeşte tu îl pedepseşti.
Creşteţi amândoi, şi discuţiile şi certurile pe seama prietenului, bretonului, comportamentului, hainele ciudate mai durează aproximativ 2 ani, 7 luni , 8 zile, 6h, 49 minute şi 13 secunde.
Dar trec şi astea. Copila, e acum o tânără.
Şi, relaxată, în timp ce te uiţi la Accoralada, primeşti o vizită de la tinerii proaspăt căsătoriţi, informându-te că tocmai vei avea un nepoţel. Cu bastonelul stai 9 luni, şi suni din clipă în clipă să vezi dacă copilul tău se simte bine şi dacă nepoţelul mişcă.
Şi, trec şi astea 9 luni, şi in fiecare zi faci brioşele care îi plac atât de mult nepoţelului. Apoi,renunţi, că apar problemele de sănătate, care sunt sfârşitul vieţii pregătitoare pentru viaţa veşnică.