Am realizat că organul pe care noi îl numim inimă e doar o chestie abstractă plină de multe alte chestii abstracte - de vise,de dorințe și de așteptări.
Vreau multe de la viață. Câteodată cred că prea multe,și asta mă copleșește. Îmi simt inima aiurită,gata să explodeze,pentru că-s prea multe chestii la care visez...
Sunt oameni. Mulți oameni. Și discutăm toți într-o încăpere închisă,plină de șoapte,de vise și de o legătură puternică care ne unește pe toți. Suntem furioși,ne simțim apăsați de-o dorință copleșitoare de-a ne dezvălui secrete copleșitoare. Însă fiecare își poartă masca unică,pictată manual cu sentimente dure,cu vorbe grele și cu regrete. Încerc din răsputeri să mă destind și să-i fac pe ceilalți să se deschidă la minte,ca să se simtă eliberați,însă pur și simplu nimeni nu reușește să dărâme zidul gros creeat din mii și mii de plăcuțe de rușine neagră.
- Haideți! Să ne sprijinim unii pe alții! exclam euforică.
Am primit în schimb fețe schimonosite și stupefiate. Cum îndrăznea o fată ca mine să aibe așa curaj să vorbească cu toți superiorii de ei? Așa,simplu. La obiect. Toți împărțeam aceleași sentimente ; asta ne unea. Toți eram deprimați,cu moralul la pământ și goi pe dinăuntru. Ne aflam într-o groapă neagră și adâncă,în singura încăpere existentă acolo. Nu era cale de scăpare și nici de vindecare. Mii de suflete chinuite își vor înapoi dorințele,familiile și tot ceea ce-au avut înainte. Vor din nou viață.
Chinurile Iadului sunt jalnice. Te lasă fără vlagă.
Dar cred că toți știm cum e să trăiești în Iad,din moment ce coexistăm în fiecare zi,pe aceeași Planetă.
Cred ca niciodata nu e prea mult sa avem prea multe. :) Se transorma intr-o plasa de siguranta.
RăspundețiȘtergere[foarte dragut scris, btw. :P]
Mersi,Luli și cred că ai dreptate. ;))
RăspundețiȘtergere