Ce înseamnă să pui suflet,iar alții să fie prea închiși la minte.

Eu : Mă crezi că plâng în timp ce-mi scriu romanele? Trec prin toate sentimentele prin care trec și personajele mele.
C. (nu dau nume,pentru că s-ar supăra) : Nu. De ce-ai plânge? Sunt doar niște personaje din mintea ta.
Eu : Nu. Nu-i așa. Eu fac parte dintre ele. Îmi petrec fiecare zi în compania lor și am învățat să le înțeleg sentimentele astfel încât să descriu cât mai natural prin tot ceea ce trec.
C. : Ai putea să încerci să nu mai faci asta. Mi se pare stupid.
Eu : Tu nu înțelegi? Eu deja fac parte din lumea aia și nu o mai pot părăsi.
C. : Ești nebună.
(...)
C. : Și cum scrii...așa,pur și simplu îți vin ideile și tu tastezi?
Eu : Nu. Fiind de față la ultima scenă pe care am povestit-o,știu dinainte ce va urma să se întâmple. Doar încerc să transpun totul în cuvinte. Am deja în minte rezumatul poveștii,pe care îl dezvolt prin procedee artistice. Înțelegi?
C. : Nu.
Eu : Îmi pare rău pentru tine.
C. : Și mie pentru tine. O să ajungi la Spitalul 9.
Eu : Măcar să intru acolo și să fiu o artistă,decât o tipă normală și mediocră ca tine.


Stop acum! Nu am pus conversația ca să enervez pe cineva,ca să jignesc sau ca să mă dau mare,ci doar ca să știu dacă există cineva care înțelege CU ADEVĂRAT ceea ce am discutat eu cu C. 
Deci,există vreun artist adevărat pe-aici?